Vezi cât de simplu găteşti cel mai gustos GULAŞ

Această mâncare păstorească cutreieră aproape toată Europa, în special presistă în bucătăriile Austriei și în cele ale Ungariei. Specificul constă în diversitatea de care se bucură și în necontenitele afirmații care susțin autenticitatea fiecărei rețete. Vezi mai jos cum se găteşte un gulaş adevărat.

Iată reţeta unui Gulaș delicios, potrivit fabuloase.ro.

Ingrediente:

1  kg pulpă de vițel;

3 cepe mari;

3 linguri untură sau ulei;

3 linguri boia dulce;

5 cartofi;

1 linguriță chimen;

1 linguriță cimbru;

3-4 căței de usturoi;

sare, piper, boia iute;

Gulaș, mod de preparare: 

Se taie carnea în cuburi de circa 2-3 centimetri. Se încinge grăsimea într-o cratiță, se prăjește carnea, la foc iute, ca să nu lase suc.

Când începe să se rumenească, se adaugă ceapă tocată. Se amestecă frecvent și, când ceapa începe să devină aurie, se ia cratița de pe foc, se adaugă imediat boia dulce și boia iute (după gust) și se amestecă bine.

Se pune din nou pe foc, se lasă 20 de secunde, apoi se toarnă un litru de ap fierbinte, chimenul, cimbrul, usturoiul zdrobit, sare și pier. Se dă focul mic și se lasă să fiarbă înăbușit.

Când carnea e bine fiartă, se adaugă cartofii tăiați cuburi mici. Se lasă să fiarbă până sunt gata cartofii și s-a îngroșat sosul, amestecând frecvent, să nu se lipească.

Se servește cu pătrunjel tocat și cu mămăliguță.