Când este recomandat să ne ducem copilul la PSIHOLOG

Pentru mulți părinți din România, mersul la psiholog reprezintă una dintre ultimele soluții pe care aceștia le accesează, atunci când vor să rezolve dificultățile
prin care trec copiii lor. De multe ori, aceștia apelează la ajutorul unui specialist abia atunci când epuizează toate variantele și constată că problema lor nu numai că nu a dispărut, dar s-a și acutizat.

Citește mai mult

PSIHANALIŞTII confirmă că „SELFIE-UL”ascunde tulburări MINTALE GRAVE

Odată cu dezvoltarea reţelelor de socializare, un nou trend a pus stăpânire pe utilizatorii acestora. Este vorba despre mult cunoscutele „selfie-uri”, care în opinia psihanaliştilor ascund numeroase probleme de sănătate mintală în rândul celor care le practică.

Citește mai mult

Cum știi că suferi de DEPRESIE! Vezi care sunt primele semne

Dacă s-ar putea face un test pentru depresie, ar fi mult mai simplu – ai afla imediat dacă ești sau nu deprimată și te-ai trata rapid. Cum o astfel de analiză nu există însă, trebuie să verifici dacă nu cumva suferi de unul sau mai multe dintre aceste simptome, căci partea proastă la depresie este că te cuprinde pe nesimțite și chiar când simți că ceva nu e în regulă cu tine, nu prea poți prinde ”vinovatul”.

Citește mai mult

10 modalităţi prin care îţi POŢI controla FRICA

Ni se întâmplă tuturor să avem momente în care grijile joacă rolul principal în viața noastră, ajungând chiar mai importante decât problemele. Și, oricât am încerca să ne spunem „Gândește pozitiv” sau „Nu te mai gândi la atâtea lucruri”, pur și simplu nu funcționează. Ultimele cercetări în domeniul anxietății sugerează că abordările neobișnuite pot funcționa.

Citește mai mult

Iată la ce poate fi bună TRISTEŢEA

Tristeţea, cu toate nuanţele ei – melancolie, întristare, apatie, nevoie de izolare, tăcere – nu e neapărat o stare de care trebuie să ne ferim. E adevărat, nu trebuie să cultivăm starea de tristeţe, pentru a nu cădea în plasa surorii ei mai periculoase – depresia. Însă, pe scurt, pentru fiecare moment din viaţa noastră există un sentiment potrivit, şi poate fi dăunător să fim veseli, când ar trebui să fim trişti.

Citește mai mult

Vezi AICI cum să treci peste TIMIDITATE în 4 pași simpli

Imaginează-ți că trebuie neapărat să începi o conversație cu un trecător de pe stradă, cu șeful tău sau cu un tip pe care îl admiri. Abia începi să vorbești și deja palmele au început să-ți transpire, obrajii să devină fierbinți și cuvintele se poticnesc. Ești cumva timidă? Iată mai jos ce trebuie să cunoști.

Citește mai mult
Pagina 1 din 3123